Spre deosebire de România, în culturile occidentale consolidate cadrele universitare aleg să devină intelectuali publici și să se pronunțe asupra unor subiecte care polarizează societățile respective abia după ce și-au construit o operă academică solidă, care le confirmă competențele și autoritatea intelectuală.

Un vechi dicton latin, atribuit lui Tacitus, afirmă: Invidia gloriae umbra est –„invidia este umbra gloriei”. Pentru romani, recunoașterea gloriei cuiva venea aproape inevitabil însoțită de invidia celorlalți, completând astfel aura succesului celui admirat, sau, deopotrivă, detestat pentru reușitele sale. Pornind de la această idee, o simplă introspecție ne poate conduce către o întrebare care ne privește în mod direct: suntem noi cei invidiați sau, dimpotrivă, suntem cei care îi invidiază pe alții?

Apăsătoare, pustie, intensă și profundă, singurătatea a stârnit în ultimii ani un interes tot mai mare din partea cercetătorilor și specialiștilor din diferite domenii – de la științele socio-umane până la cele medicale – mai ales în contextul post-pandemic, când fenomenul a căpătat amploare la nivel global. Într-o investigație extinsă din 2022, desfășurată în peste 110 țări, Daniel L. Surkalim și colaboratorii au estimat că până la 12% dintre adulții de vârstă mijlocie din Europa de Est se confruntă cu singurătatea, procentajele fiind mai ridicate în rândul adolescenților și al persoanelor vârstnice.

L-am întâlnit pe James Kapaló în 2012, la o conferință a Societății de Studii Românești, la Sibiu. Am lucrat împreună în proiecte de cercetare și volume colective, iar de-a lungul anilor am fost fascinată de imaginea României care se contura în interacțiunile noastre.