Este greu să ne imaginăm un alt politician care să pună în aplicare un asemenea program. În egală măsură, MAGA este și un slogan, care ridică cel puțin trei întrebări esențiale: Nu este America de azi suficient de măreață? Ar trebui să devină mai măreață? Vrea America să-și recapete măreția alături de aliații ei tradiționali sau în opoziție cu aceștia?
Statele Unite au cea mai mare economie a lumii și, deși există diverse prognoze care anticipează că economia chineză ar putea să ajungă pe primul loc în următorii ani, există și analize care indică faptul că Statele Unite își vor menține poziția de lider în clasamentul economiilor mondiale. Statele Unite au o economie profund inovativă și sunt un magnet pentru multe start-up-uri din domeniul tehnologiei, care traversează oceanul în căutare de finanțare, piață și oameni cu idei. Din aceste perspective, Statele Unite se situează mult înaintea Europei (așa cum reiese și din raportul Draghi publicat anul trecut). Astfel, rămâne valabilă întrebarea: are cu adevărat nevoie America să devină mai măreață decât este acum?
Economia americană, victima propriului succes
Statele Unite sunt o putere agricolă mondială, un jucător major pe piața energetică, un producător și exportator important de materii prime, dispun de o industrie militară solidă, sunt un actor financiar global de prim rang și excelează la capitolul servicii tehnologice. Desigur, economia americană are și vulnerabilități semnificative. Una dintre ele constă în faptul că industriile tradiționale – cele de la tranziția dintre secolele XIX și XX – au părăsit teritoriul american pentru zone unde costurile cu forța de muncă și materiile prime sunt mult mai scăzute.
Într-un anumit sens, Statele Unite au devenit victima propriului succes: statutul de cea mai mare economie a lumii și creșterea constantă a veniturilor au determinat mutarea producției în alte state. Acest fenomen, resimțit tot mai acut în ultimii ani, a generat regiuni afectate de dezindustrializare, șomaj ridicat și chiar insule de sărăcie.
Programul MAGA vrea să inverseze trendul și își propune reindustrializarea economiei naționale, însă mulți experți pun sub semnul întrebării fezabilitatea acestui obiectiv, mai ales în sectoare unde nu mai există suficientă forță de muncă specializată și unde costurile din Statele Unite nu pot concura cu cele din statele în care producția a fost relocată.
Zăhărelul lui Biden și biciul lui Trump
Este incontestabil că Statele Unite au nevoie de investiții într-o infrastructură pe alocuri învechită și, posibil, în dezvoltarea energiei verzi – un proiect promovat de administrația Biden, dar respins de Donald Trump. De altfel, adoptarea de către administrația precedentă a unei așa-numite „legi de reducere a inflației” a inclus, în realitate, un program de stimulente financiare în valoare de 430 de miliarde de dolari pentru investitori, fapt care a stârnit nemulțumirea Uniunii Europene, pe considerentul că măsura ar fi o formă de concurență neloială.
Actuala administrație urmărește atragerea investitorilor, dar cu o strategie diferită. Zăhărelul lui Biden – adică facilități și stimulente – este contrabalansat, în viziunea lui Trump, de biciul tarifelor vamale.
Este adevărat că Statele Unite se confruntă cu probleme macroeconomice: deficit bugetar ridicat (6,4% din PIB în 2024), deficit comercial important (918 miliarde de dolari anul trecut) și o datorie publică considerabilă. Totuși, aceste dezechilibre nu sunt noi și au fost gestionate fie datorită statutului de cea mai mare economie și piață liberă din lume, fie prin rolul privilegiat al dolarului, care rămâne monedă internațională de referință, permițând emiterea de dolari fără un impact imediat și ireversibil asupra inflației interne.
Taxele vamale, vârful de lance al MAGA
Vârful de lance al MAGA a fost, fără îndoială, războiul comercial declanșat de Donald Trump. Timp de mai bine de jumătate de an, președintele american a jonglat cu taxele vamale: le-a majorat, le-a redus, le-a introdus sau le-a amânat, astfel încât mulți au pierdut firul și nu au mai înțeles ce se întâmplă.
Nu a existat o coerență nici în modalitatea de calcul a nivelului inițial de taxare a importurilor. Calculul a fost extrem de simplist: administrația americană a pornit de la deficitul comercial înregistrat cu fiecare stat și a făcut o socoteală elementară – deficitul Statelor Unite s-a împărțit la exporturile fiecărui stat către piața americană, rezultatul s-a înmulțit cu 100 (pentru a obține rata procentuală) și apoi s-a împărțit la doi. Formula, propusă pe rețeaua X de un jurnalist american, a fost aplaudată de câțiva analiști de pe Wall Street, fără a fi însă validată de o logică economică solidă.
Ceea ce a făcut Donald Trump nu a fost doar simplist, ci și contrar principiilor economice de bază. Formula a luat în calcul un singur indicator – deficitul comercial al Statelor Unite – ignorând faptul că acesta are cauze mai profunde decât taxele vamale. Deficitul comercial dintre două economii trebuie analizat prin prisma competitivității, intensității concurenței, structurii lanțului de producție și vânzare și, abia la final, prin prisma taxelor vamale.
Noua dezordine economică internațională
„Decizia lui Donald Trump este cel mai dur atac asupra comerțului liber de după cel de-al Doilea Război Mondial”, declara, în februarie a.c., Clemens Fuest, președintele Institutului german de cercetare Ifo. Între timp, Trump a modificat cotele, au urmat negocieri și renegocieri, iar din august a.c. noile tarife au intrat în vigoare.
Prin aplicarea unor taxe vamale mai mari la importuri, președintele american a distrus tradiția tratatelor comerciale multilaterale negociate sub egida Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Deși acest sistem nu este lipsit de critici, el a funcționat relativ bine în ultimele decenii.
Trump a schimbat regulile, preferând acorduri bilaterale care avantajează Statele Unite, care și-au folosit forța de negociere pentru a impune termenii înțelegerii. Uneori, președintele pare să fi jucat la cacealma, dar dimensiunea și atractivitatea economiei americane fac ca aproape toți exportatorii să caute accesul pe această piață.
În plus, politicile comerciale specifice programului MAGA au lovit în însăși structura integrată a economiei mondiale. În prezent, produsele, piesele și subansamblurile sunt realizate în locuri diferite, în funcție de costuri, oportunități sau facilități oferite. Marea virtute a globalizării – promovată mai ales de companiile multinaționale – a fost tocmai posibilitatea de a construi lanțuri de producție, distribuție și vânzare în spații geografice diverse, urmărind optimizarea costurilor.
Suprataxele vamale schimbă modelul de business
Taxele vamale impuse de Donald Trump au vizat direct mecanismul global de fabricație, distribuție și comercializare. Există nenumărate exemple care arată că multe companii, producătoare atât de bunuri simple, cât și de produse complexe, sunt nevoite să își reconfigureze strategiile după majorarea tarifelor la import în Statele Unite.
În 2024, deficitul comercial de bunuri și servicii al Statelor Unite a ajuns la 918 miliarde de dolari, în creștere cu 17% față de anul precedent. Un detaliu pe care Trump îl evită este că deficitul comercial are o particularitate: un minus masiv pe segmentul bunurilor (1.200 miliarde de dolari) și un excedent consistent la servicii (293 miliarde de dolari).
Un înalt oficial american a vorbit despre cele 15 țări și blocuri comerciale „murdare”, adică economii cu excedent comercial față de Statele Unite. Printre acestea se numără China (300 miliarde de dolari), Uniunea Europeană (235 miliarde), Mexic (171 miliarde) și Vietnam (123 miliarde). Administrația americană este convinsă că acestea „merită” taxe vamale mai mari. Potrivit lui Trump, a venit momentul ca Statele Unite să se răzbune „pe cei care au abuzat” de generozitatea americană.
Rezultatul? Statele Unite au ajuns la o medie a tarifelor de import de 19% – cea mai mare din 1933, conform Universității Yale. Nivelul taxelor variază între 15% și 40%, cu vârfuri stabilite arbitrar pentru țări precum Brazilia, China sau India. Filosofia lui Trump este simplă: să îi facă să plătească pe partenerii comerciali care „i-au jefuit și deposedat țara”. Limbajul este excesiv, pentru că, în esență, relațiile comerciale dintre state sau companii sunt bazate pe consimțământ și cererea pieței.
Există și excepții, cum este înțelegerea dintre Statele Unite și Uniunea Europeană privind industria aeronautică, prin care schimburile comerciale au fost scutite de taxe vamale. Decizia a venit în urma solicitărilor Airbus și Boeing, care, în ciuda disputelor din trecut, au construit o colaborare pe care taxele vamale ar fi putut să o submineze sau chiar să o blocheze.
Companiile nu se grăbesc să investească în Statele Unite
Președintele american a repetat obsesiv ideea că firmele pot evita noile taxe investind și producând în Statele Unite. Totuși, această opțiune este dificilă, fiind influențată nu doar de nivelul taxelor vamale, ci și de numeroși alți factori economici.
Cine plătește taxele? În mod tehnic, companiile importatoare suportă suprataxele, dar impactul real se resimte pe întregul lanț de producție, distribuție și vânzare. Există două scenarii: fie firmele își reduc marjele de profit, incluzând costul suplimentar al taxelor, fie adaugă valoarea acestora la prețul produsului. O analiză realizată de Universitatea Yale anticipează o creștere a inflației cu 1,9% și o pierdere medie de venit de 2.500 de dolari pe gospodărie.
Industria auto, un studiu de caz
Industria auto ilustrează perfect modul în care funcționează lanțurile globale de producție și distribuție. De exemplu, un model Volkswagen este realizat, de la materii prime până la software și asamblare, în șapte țări de pe două continente, fiind apoi vândut în mai multe regiuni ale lumii. În acest context, introducerea unor taxe vamale poate influența semnificativ prețul final.
Industria auto nu este singurul exemplu. Recent, Financial Times a analizat soluțiile de optimizare a costurilor pe care le explorează companii locale și multinaționale în fața noului val de tarife vamale. Un producător din industria textilă, care realizează articole Nike în Pakistan, ia în calcul deschiderea unei fabrici în Egipt, unde taxele vamale sunt de doar 10%, sau redeschiderea unei unități în Bangladesh. O companie chineză din domeniul iluminatului, afectată încă din 2016 de primele taxe impuse de Trump, și-a deschis atunci o filială în Statele Unite. În prezent, piața americană depinde în proporție de 95% de lămpile LED importate din China, dar compania, activă în 160 de țări, ar putea redirecționa vânzările către alte piețe. O firmă sud-coreeană, furnizor de semiconductori pentru Samsung și producători chinezi de smartphone-uri, se află în centrul negocierilor privind împărțirea costurilor suplimentare. Compania caută soluții, inclusiv orientarea spre noi piețe.
Tot mai mulți producători care se temeau de taxele impuse Chinei și-au mutat producția în Vietnam, explicând astfel excedentul comercial ridicat al acestei țări în relația cu Statele Unite. Un producător vietnamez de cafea, al doilea cel mai mare din lume după Brazilia, a declarat că va rămâne pe piața americană chiar cu profit redus, pentru a câștiga notorietate și acces la alte piețe. Un producător japonez, cu fabrici în 15 țări și furnizor pentru industria auto, a încercat să profite de prezența pe piața americană pentru a-și crește livrările și a atrage noi clienți.
Concluzie: marile companii nu par grăbite să investească în Statele Unite, preferând să compenseze pierderile de pe această piață prin extinderea pe altele.
Inflație și recesiune sau creștere economică și investiții?
Ce efecte vor avea suprataxele vamale? Părerile sunt împărțite. OECD și FMI avertizează asupra unei posibile creșteri a inflației și încetinirii economiei, în timp ce administrația Trump susține că efectele vor fi pozitive, stimulând investițiile în Statele UNite și determinând companiile să suporte costurile pentru a-și păstra cota de piață.
Datele macroeconomice din primul semestru arată un tablou mixt: în primul trimestru din acest an, PIB-ul Statelor Unite a scăzut cu 0,3% în termeni anuali, parțial din cauza creșterii importurilor cu 41%, pe fondul grabei companiilor de a evita taxele. În al doilea trimestru din 2025, economia a crescut cu 3%, impulsionată de reducerea importurilor și de creșterea consumului. Piața muncii rămâne solidă: în aprilie s-au creat 177.000 de locuri de muncă, mai puține decât în martie, dar peste estimările de 133.000. Totuși, efectele reale ale majorității taxelor abia încep să se resimtă.
Ce ne arată istoria
Istoria arată că protecționismul are costuri. În iunie 1930, Statele Unite au declanșat cel mai mare război comercial de până atunci, prin creșterea taxelor la peste 20.000 de produse. Dar politicile protecționiste au o tradiție și mai veche. În 1860, în timpul războiului civil, tarifele au finanțat efortul de război. Până în 1913, Statele Unite au redus taxele vamale, compensând pierderea de venituri prin introducerea impozitului pe venit. După Primul Război Mondial, scăderea prețurilor la cereale a dus la creșterea tarifelor pentru a proteja fermierii. În 1928, președintele Herbert Hoover a câștigat alegerile promițând taxe mai mari pentru produsele agricole și industriale. Criza din 1929 a agravat efectele acestor măsuri, iar apelurile a peste o mie de economiști, ale lui Henry Ford și ale președintelui JP Morgan, nu l-au convins pe Hoover să blocheze legea protecționismului. Adoptată în iunie 1930, aceasta a declanșat represalii comerciale: în doi ani, exporturile Statelor Unite au scăzut cu 60%, iar republicanii au pierdut alegerile din 1932. Deși criza economică a fost cauza principală, tarifele vamale au contribuit semnificativ la eșecul electoral.
MAGA, între economie și politică, încearcă să câștige adepți în Europa
MAGA nu înseamnă doar economie, ci și strategie politică. Mesajele venite de la Washington către Europa au fost clare, dar fără efect concret. În cazul Germaniei, susținerea administrației Trump pentru Alternative für Deutschland (AfD) – partid catalogat ca naționalist sau chiar extremist – a fost explicită, deși impactul asupra electoratului a fost limitat (AfD a obținut 20% din voturi la alegerile federale, dublu față de precedentul scrutin, dar insuficient pentru a intra la guvernare).
Atitudinea administrației de la Washington față de Europa a fost adesea paradoxală. Rămâne memorabil momentul din februarie a.c., la Conferința de la München, când organizatorul, Christoph Heusgen, a spus cu lacrimi în ochi: „Astăzi este foarte clar că Statele Unite și Uniunea Europeană nu mai împărtășesc aceleași valori comune.” O constatare amară, confirmată în mai multe ocazii.
Donald Trump, politician de tip „one man show”, egocentric și combativ, a transmis europenilor mesaje greu de imaginat între aliați vechi. A criticat constant construcția europeană, a avut poziții divergente cu UE în privința Rusiei și Ucrainei și, în general, a afișat un comportament politic neobișnuit pentru o relație transatlantică. De exemplu, solicitarea ca statele NATO să crească bugetul apărării este justificată pe fond, însă tonul dur și vehemența mesajului au făcut mulți europeni să se întrebe cât de fiabil mai este parteneriatul american în domeniul apărării.
Drumul prea lung de la MAGA la MEGA
Președintele american și apropiații săi au susținut deschis creșterea curentelor suveraniste în statele membre UE. Trump și-ar dori probabil, alături de MAGA, și un program MEGA (Make Europe Great Again), dar electoratul european nu a răspuns pe măsură. Îndemnurile administrației Trump vin într-un moment în care UE încearcă să se redefinească: să își regândească politicile publice, inclusiv în domeniul bugetului și al apărării, să construiască noi programe de dezvoltare și să găsească soluții la presiunile politice centrifuge.
MAGA nu se limitează la economie și politică, ci reprezintă și o tentativă de schimbare culturală. Susținătorii săi cred că universitățile americane au devenit centre de promovare a unor teme radicale de stânga și idei nocive despre rasă și gen. Trump a dorit să lovească în cultura „woke” din mediul universitar, acuzată de republicani că promovează o ideologie progresistă, condiționând finanțarea publică de schimbări în aceste instituții.
O lege fiscală disputată
Trump a promulgat o lege care promite relaxare fiscală, dar veniturile din suprataxele vamale sunt încă incerte. Președintele o numește „mare și frumoasă”, în timp ce Elon Musk o consideră o frână pentru industriile moderne. Legea prevede reduceri de taxe și credite fiscale, însă agenția federală americană care realizează analize independente pentru Congresul SUA, CBO, avertizează că va crește datoria publică cu 2.400 miliarde de dolari până în 2034, peste nivelul deja record de 37.000 miliarde.
Casa Albă oferă o prognoză opusă: reducerea deficitului cu 1.600 de miliarde de dolari și scăderea cheltuielilor cu 1.200 de miliarde în următorul deceniu. Totuși, chiar și în Partidul Republican există divergențe, unii criticând creșterea deficitului, alții tăierile din sănătate care ar putea lăsa milioane de americani fără asigurare.
În concluzie, programul MAGA zdruncină sistemul economic mondial, dar nu va putea elimina globalizarea. Multinaționalele se vor adapta, își vor găsi alte piețe și își vor ajusta parțial modelele de business, însă principiul central al globalizării – eficiența – va rămâne. „Și mâine e o zi”, spune o celebră replică de film, iar mâine ar putea fi fără Trump sau cu un Trump diferit – căci farmecul democrației este puterea de a schimba totul printr-un simplu vot.
