Populare

La început de an, nu ducem lipsă de planuri. Ne lipsesc însă explicațiile convingătoare despre motivul pentru care unele schimbări se lipesc de viața noastră, iar altele se pierd pe drum. De cele mai multe ori, punem diferența pe seama voinței.

În România, divorțul este încă trăit și perceput mai degrabă ca o bătălie pentru exercitarea autorității părintești, decât ca o reconfigurare matură a familiei în beneficiul copilului.

Instrumentele de traducere automată pot transporta o carte aproape instant dintr-o limbă în alta, dar reușesc oare să transporte și ambiguitatea, ritmul și sensurile unui text literar?

Istoricul Roland Clark, în dialog cu Ionuț Biliuță, despre avatarurile și influența extremei drepte în România de azi.

Un vechi dicton latin, atribuit lui Tacitus, afirmă: Invidia gloriae umbra est –„invidia este umbra gloriei”. Pentru romani, recunoașterea gloriei cuiva venea aproape inevitabil însoțită de invidia celorlalți, completând astfel aura succesului celui admirat, sau, deopotrivă, detestat pentru reușitele sale. Pornind de la această idee, o simplă introspecție ne poate conduce către o întrebare care ne privește în mod direct: suntem noi cei invidiați sau, dimpotrivă, suntem cei care îi invidiază pe alții?

În urma intervenției Administrației Trump din Statele Unite ale Americii (SUA), anul 2026 a început cu prima înlăturare violentă de la putere, în secolul al XXI-lea, a unui lider latino-american.

Spre deosebire de România, în culturile occidentale consolidate, cadrele universitare aleg să devină intelectuali publici și să se pronunțe asupra unor subiecte care polarizează societățile respective abia după ce și-au construit o operă academică solidă, care le confirmă competențele și autoritatea intelectuală.

Retragerea strategică a Statelor Unite redesenează ierarhiile puterii globale, iar România riscă să constate că, într-o lume organizată de marile puteri, rolul său se reconfigurează într-o logică a „capului de pod” – mai degrabă un instrument de flexibilitate strategică decât un punct de proiecție a puterii.

Între libertatea de a alege și tentația de a o evita, conformismul devine nu doar o formă de adaptare socială, ci și un mod de a gestiona anxietatea libertății.

Apăsătoare, pustie, intensă și profundă, singurătatea a stârnit în ultimii ani un interes tot mai mare din partea cercetătorilor și specialiștilor din diferite domenii – de la științele socio-umane până la cele medicale – mai ales în contextul post-pandemic, când fenomenul a căpătat amploare la nivel global. Într-o investigație extinsă din 2022, desfășurată în peste 110 țări, Daniel L. Surkalim și colaboratorii au estimat că până la 12% dintre adulții de vârstă mijlocie din Europa de Est se confruntă cu singurătatea, procentajele fiind mai ridicate în rândul adolescenților și al persoanelor vârstnice.

L-am întâlnit pe James Kapaló în 2012, la o conferință a Societății de Studii Românești, la Sibiu. Am lucrat împreună în proiecte de cercetare și volume colective, iar de-a lungul anilor am fost fascinată de imaginea României care se contura în interacțiunile noastre.

De ce mai avem încă nevoie de educație umanistă în universități?

De ce acest opioid sintetic rămâne principala cauză de moarte prin supradoză în Statele Unite?

Există momente în care spațiul public pare saturat de opinii, dar sărac în judecăți solid construite.

Filozof autohtonist, psiholog, profesor la clasa palatină a Marelui Voievod Mihai și la Liceul Mihail Vodă din București, intelectual înregimentat în Legiunea Arhanghelul Mihail și în afara ei, ultranaționalist și spirit cosmopolit, scriitor prolific și jurnalist partizan, Vasile Băncilă (1897-1979) este mai puțin cunoscut publicului român ca martor și autor al unui jurnal consacrat evenimentelor politice și culturale de la sfârșitul anilor ’30, care au marcat destrămarea visului României Mari. 

Titlul nu parafrazează întâmplător romanul lui Tolstoi. În „Război și pace", istoria se mișca în etape clare: granițele erau bine delimitate, iar pacea și războiul se succedau după reguli cunoscute. Tratatele de pace se semnau cu o caligrafie elegantă; războaiele erau anunțate prin fanfare și parade; granițele erau redesenate cu rigla pe hartă, iar apoi – voilà – revenea liniștea, până la următoarea rundă. Dar asta era atunci.